Uitasem ce voiam să
zic
chiar și acum, când
îmi amintesc
că uitasem de fapt
ce voiam să zic,
acum nu îmi mai
amintesc nimic
era o zi ca toate
celelalte
soarele sau poate
luna erau la locul lor,
acolo,
sub pământul încă
reavăn
dar înghețat,
își croiau drum
în adâncuri
săpând în argila
putredă
îmi priveam
picioarele în oglindă
se umflaseră din
pricina apei stătute
nu erau picioarele
mele
dar nici ale
altcuiva
soarele continua să
coboare
sau poate era numai
luna
care se scutura
spasmodic
îngâna un poem
într-o limbă de moarte
sau într-o limbă
moartă deja
se făcuse frig,
foarte frig
apoi deodată foarte
cald
pământul se
împotrivea căderii
dar apa, apa urca
domol
picioarele mele
împingeau adânc soarele
nu mai știam ce
voiam să zic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu