luni, 15 iunie 2015

drum, drum





Strada asta e greșită
începe dintr-un capăt și nu se termină
în celălalt capăt
de câte ori am încercat să merg pe ea și să-i găsesc
celălalt capăt
am ajuns exact de unde am pornit
ba chiar
de câteva ori
am ajuns la vreo două sute de metri
de locul din care plecasem
iar locul din care plecasem
se schimbase cu altul
copacii, casele erau cu totul altfel
se pare că doar eu am observat acestea
nu, nu pot să spun
că mă deranjează prea tare
de fapt
nici măcar
nu îmi pasă
de fiecare dată
aveam ochii închiși
de câteva ori
îi aveam scoși din orbite

pe strada asta
s-au întâmplat câteva grozăvii
culegătorii de ochi treceau adesea
cu sacii lor mari și galbeni
apoi mergeau în târg



pe val

impresionantă zbaterea asta
să vezi și să nu crezi
sunt nori
nu, de fapt, tot cerul e acoperit,
cenușiu
și nu știu dacă se va mai limpezi vreodată.


dar murisem
vezi bine că nu mai existam
de fapt, eram pe cale să mor, știam asta
și toți în jur știau
deși mă simțeam destul de bine
chiar încântător aș putea spune
fără teama de a greși,
înflorisem cumva
dar timpul urma să se termine,
asta era foarte clar,
urmau să arunce pământul peste mine
și mă obișnuisem cu asta
dar deodată mi s-a făcut frică,
deși pregătiseră mâncarea, masa era pusă,
decoraseră cu pânze colorate chioșcul de lemn în care mă adăposteam,
toți erau gata, nu voiam să dezamăgesc,
m-am imaginat acolo, singură, pământul îmi intra în gură,
oare așa se va termina?


participam cu dragă inimă la propria
înmormântare,
parcursesem deja numeroși pași
prestabiliți,
iar acum îmi era frică să spun că mi-e frică,
nu se făcea, vezi bine, să renunț tocmai acum.