Trăiau cu senzația
că viața tremură
degeaba în jur
pe malul râului
pietrele vorbeau în
limba lor necunoscută
se împlineau
osuntăcincizecidemii
de ani
de când nu își
mai vorbiseră
gurile se
solidificaseră
de atăta așteptare
doar nările
fremătau ușor
sub albia răului
pășteau ființe
mult superioare
maici superioare
sau așa ceva
ele se hrăneau cu
visele și speranța
pe care ei le
lăsaseră
în urmă
atunci când
hotărâseră să doarmă
acum erau muți
și nici măcar nu
se puteau mișca
prea lesne
de fapt împietriseră
acolo
pe malul acelui râu
care nici măcar
nu există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu