cu ramurile mâinilor
de frunze
ating stelele opace
îmi ard vârfurile
și mă prăbușesc
în lumea asta ca o
oglindă mult prea mată
în care nu ne mai
vedem
apoi tu vii și mă
ridici
și mă înalți pe
după umerii de apă
vine și omul pește
și mă adulmecă
tăcut
pe urmă zâmbește
cu subînțeles
stelele se schimbă
între ele
veșmintele unora
devin pielea celorlalte
și dansează până
la epuizare
cu sufletul meu
tremurător și verde
ochiul omului pește
iese și se uită amenințător
își schimbă brusc
culoarea
de mai multe ori
încât amețesc
și nu mai știu
dacă e bine să mă
mai trezesc
sau nu
mai bine rămân
aici îmi zic
umerii tăi de apă
se scurg
înapoi în lac
iarba ne acoperă
ne spulberă
și din noi cresc
plante proaspete
care își schimbă
culoarea fără răgaz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu