în urma călărețului,
asta înseamnă că
- nu fac parte din aceeași lume,
călărețul umblă pe un cal mort, cu ochii vineți, cu copite târâtoare,
coadă putrezită, mirositoare, împuțită, aiuritoare,
mandibula căzută, picioare de neumblat, inima ridicată la cer,
pieptul jos la pământ,
gura gemând
sigur, melcul, cu grația binecunoscută și iluminând cărarea ca o torță,
sigur pe el, sigur-sigur,
vine drept
și urmărește
cu ochi umezi, lucitori,
lasă dâra argintie, mirositoare, strălucindă, amețitoare,
figura frumos zâmbitoare,
urmărește călărețul.
El nu știa nimic despre cai, calul său mort merge direct la ospiciu
dar el nu știe
iar melcul, el știe tot.
călărețul îi e sortit și îl va lua exact la momentul oportun
de sub salcâmi. sau plopi. castani.
- melcul este doar nălucirea calului tropăitor
el visează de mic, de când era încă un mânz albastru
să aibă o casă doar a lui, frumos răsucită,
verde, bej, fără colțuri, fără risipă,
în care se va retrage când are chef
când nu mai vrea
sau când nu mai poate
sau oricând.
visează să poată merge fără zgomot
ușor-ușor, lin târâtor,
nimeni nu știe când vine
sau când pleacă.
- călărețul e numai o nălucă,
știm doar cu toții,
călăreți nu există și nu au existat niciodată
de altfel nu ar avea ce călări
de vreme ce toți caii deveniseră melci.
și invers.
își imaginau toți călăreți, ar fi vrut să vadă, să aibă
își închipuiau forma, culoarea, gustul și consistența lor,
se jucau mental cu ei,
făcuseră obsesii,
dar nimeni, nicicând, nu văzuse, nu auzise să existe așa ceva,
nu era posibil
și nici nu ar fi avut vreo utilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu