În capul meu zumzăie albinele.
În capul meu cresc cireși în floare.
În capul meu se întâmplă toate întâmplările omenirii.
În capul meu locuiește omul-câine.
El răspunde tuturor cu semidetașarea cuiva care nu mai cunoaște
stările negative ale ființei.
El nu are conștiința părții câinești
care îi marchează din când în când vocabularul.
Acum s-a oprit și adulmecă florile de cireș.
Senatul îi acordă premiul pentru cel mai nemărginit câine.
El nu e acolo.
De fapt, nu mai e nicăieri.
În capul meu, omul câine măcăne satisfăcut.
Abia acum
existența lui capătă tot sensul din lume.
Ne îndepărtăm. Omul câine și cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu